Într-un sat uitat de lume, pe un deal învăluit în ceață, trăia o femeie bătrână cunoscută drept Doamna Tăcere. Casă ei, o căbănuță veche la marginea pădurii, era învăluită permanent într-o liniște profundă. Satul era plin de povești despre ea, despre cum putea să comunice fără cuvinte, doar prin priviri și gesturi, emanând o pace de neînțeles.
Într-o zi, un tânăr călător, curios să afle secretul Doamnei Tăcere, a decis să o viziteze. Ajuns la căbănuța ei, a fost întâmpinat de o tăcere atât de densă, încât îi putea simți greutatea. Doamna Tăcere l-a privit adânc și, fără un cuvânt, l-a invitat înăuntru. Pereții casei erau acoperiți de picturi care povesteau viața satului, fiecare detaliu fiind surprins cu o precizie uimitoare.
După câteva ore petrecute în compania tăcerii ei, tânărul a început să simtă o schimbare în interiorul său. Tăcerea nu era doar absența sunetului, ci un limbaj complet nou, plin de emoții și înțelesuri neașteptate. El a realizat că tăcerea Doamnei Tăcere era un mesaj profund despre viață, despre a asculta cu adevărat și a înțelege esența lucrurilor dincolo de zgomotul lumii.
Când a plecat, tânărul nu era doar mai înțelept, ci și transformat. Mesajul tăcerii absolute îl învățase valoarea liniștii interioare și puterea de a comunica dincolo de cuvinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu