Într-un sat uitat de lume, ascuns între dealuri, se afla un lac vechi, cunoscut de localnici ca Lacul Fermecat. În mijlocul acestui lac, un pod de lemn, sculptat cu motive tradiționale, lega două lumi: una reală și alta mistică. Se spunea că podul avea puterea de a schimba viețile celor care îl traversau.
Ana, o tânără cu păr negru și lung, trăia în acel sat. Într-o zi de toamnă, când frunzele se aprindeau în nuanțe de roșu și aur, Ana a pornit spre lac. Îmbrăcată într-o rochie albă simplă, ea a mers pe pod, atrasă de frumusețea hipnotizantă a locului.
Pe măsură ce Ana pășea pe pod, vântul a început să aducă cu el șoapte din trecut. Fiecare pas îi aducea aminte de poveștile bunicilor, de legende și de dragoste neîmplinită. În momentul în care a ajuns la mijlocul podului, soarele a început să apună, împrăștiind raze de aur și portocaliu peste tot.
Ana a privit lacul limpede, reflectând cerul ca într-o oglindă, și a simțit un val de liniște. Era ca și cum timpul se oprea, iar ea putea vedea clar visurile și dorințele sale cele mai profunde. În acel moment, Ana a înțeles că frumusețea și magia vieții stăteau în aprecierea momentelor simple și în conexiunea profundă cu natura.
De atunci, Ana vizita podul în fiecare toamnă, simțindu-se mereu revigorată și inspirată. Podul Timpului, cum începuse să-l numească, devenise locul ei de refugiu, un sanctuar unde putea să-și regăsească liniștea și să-și amintească de frumusețea vieții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu