Într-o dimineață, când soarele încă nu se ridicase deasupra orizontului, lumea a fost trezită de un glas profund și cald care răsuna din fiecare colț al existenței. Era vocea lui Dumnezeu, care, pentru prima dată în milenii, vorbea direct către omenire.
„Copiii mei,” începu El, „timpul meu printre voi se apropie de sfârșit. Dar înainte de a vă părăsi, am o ultimă dorință, un ultim dar pentru voi.”
Și astfel, Dumnezeu a dezvăluit omenirii o cheie mistică, o cheie ce putea deschide poarta către o înțelegere profundă a universului. Această cheie nu era un obiect, ci o idee, un concept ce putea fi înțeles și îmbrățișat de fiecare om.
„Această cheie,” spuse Dumnezeu, „este Compasiunea. Cu ea, veți deschide uși către noi dimensiuni ale iubirii și armoniei. Învață să trăiești cu compasiune, și veți vedea lumea așa cum am visat-o eu.”
Și cu aceste cuvinte, vocea lui Dumnezeu s-a estompat, lăsând în urmă o liniște profundă, dar și un sentiment de speranță și de posibilitate nelimitată.
În zilele care au urmat, oamenii au început să experimenteze viața prin prisma compasiunii. Conflictele s-au diminuat, inimile s-au deschis, iar lumea a început să se schimbe în moduri pe care niciun om nu le-ar fi crezut posibile.
Ultima dorință a lui Dumnezeu a devenit o nouă era pentru omenire, o eră în care compasiunea și înțelegerea au călăuzit pașii fiecărei ființe umane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu