Într-un oraș agitat, plin de luminile și sunetele tehnologiei, locuia Alex, un tânăr programator prins în rutina sa zilnică. Zi după zi, sarcinile se acumulau, iar ecranul calculatorului devenise singurul său univers. Deși Alex avea un talent deosebit pentru a rezolva probleme complexe, mintea lui era constant distrasă de notificări, e-mailuri și mesaje care nu încetau să vină.
Într-o seară, frustrat că nu putea termina un proiect important, a decis să se deconecteze de la tot. A închis laptopul, a oprit telefonul și a ieșit afară. Aerul rece al nopții și liniștea străzilor pustii i-au oferit un moment de respiro. A început să meargă fără o direcție anume, gândindu-se la cât de mult pierduse din esența concentrării în mijlocul agitației moderne.
După câteva ore de plimbare, a ajuns într-un parc aproape uitat de lume, unde băncile erau acoperite de frunze uscate, iar copacii șopteau povești vechi. S-a așezat pe o bancă și a închis ochii. În liniștea adâncă, mintea i s-a limpezit. Încet, gândurile haotice s-au domolit, lăsând loc unei clarități pe care o uitase.
În acea noapte, Alex a învățat că uneori, pentru a regăsi focusul, trebuie să te pierzi în liniște, departe de zgomotul lumii moderne. Când s-a întors acasă, și-a dat seama că problema la care lucra de zile întregi avea o soluție simplă, care îi scăpase tocmai din cauza suprastimulării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu