La o răscruce de drumuri, un călător se opri. În jurul lui, mai multe poteci se întindeau în direcții diferite, fiecare promițând o destinație. Dar călătorul nu era interesat de aceste posibilități. Privirea lui era fixată pe o direcție clară înainte. Fără ezitare, făcu primul pas.
Nu își pusese întrebări. Nu căutase motive. Tot ce știa era că acel drum înainte îl chema. Focusul său nu cerea o explicație, iar decizia de a păși înainte venise natural, fără îndoieli. În acel moment, nu avea nevoie de niciun motiv pentru a continua. Simțea că acesta era drumul său.
După câțiva pași, umbrele motivelor au început să apară. În mintea lui, au început să răsară întrebări: „De ce aleg acest drum?” „Ce mă atrage aici?” Răspunsurile au început să apară treptat – poate era promisiunea unei vieți mai bune sau dorința de a descoperi ceva nou. Dar adevărul era simplu: toate aceste motive veneau după ce focusul fusese deja stabilit. Ele nu l-au ghidat, ci doar l-au urmat.
În fiecare zi, călătorul mergea înainte, încrezător. Știa acum că focusul său nu depindea de motive sau raționamente. Era pur și simplu o forță care apărea singură, iar motivele veneau ulterior pentru a-i da sens drumului.
Așa și-a continuat călătoria prin viață, înțelegând că focusul e cel care deschide calea, iar motivele sunt doar o reflexie a deciziilor luate, nu cauza lor. Focusul era începutul, iar motivele erau ecoul alegerilor făcute.
Motivul? Nu era nevoie de el la început. Focusul purta deja toată greutatea drumului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu