La marginea unei prăpăstii, un om privea înainte. În fața lui, un drum strălucitor se întindea în necunoscut, învăluit în ceață. Fiecare pas pe care trebuia să-l facă era un act de credință, dar în același timp, un exercițiu de focus. Încrederea nu era doar în drumul în sine, ci și în propria capacitate de a-l parcurge.
Deși nu știa exact ce îl aștepta la următorul colț, el știa că focusul îl va ghida, iar credința în sine îi va da forța să continue. Cu fiecare pas înainte, claritatea începea să apară. Drumul, deși necunoscut, devenea din ce în ce mai vizibil pe măsură ce omul își îndrepta toată atenția asupra lui. Focusul și credința erau un singur lucru — puterea de a continua chiar și atunci când orizontul rămâne ascuns.
Fiind ferm ancorat în prezent și încredințat în viitor, omul știa că această călătorie va fi cea care îi va dezvălui adevăratele răspunsuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu