„Eu mă iubesc” nu este doar o afirmație, ci o rugăciune profundă, o recunoaștere a divinității din tine. Aceasta este rugăciunea primordială, sursa tuturor celorlalte rugăciuni. În momentul în care începi să te iubești, îți deschizi inima și pentru restul lumii. Această iubire de sine nu este egoism, ci fundația pe care se construiește orice altă formă de iubire și rugăciune.
Din „eu mă iubesc” se nasc alte rugăciuni: „Eu te iubesc”, „Îți mulțumesc” și „Ajută-mă”. Fiecare dintre ele poartă în ea ecoul iubirii de sine, pentru că doar un suflet care se acceptă și se respectă poate să iubească și să ceară cu adevărat. Iubirea de sine este rugăciunea care creează un spațiu în care orice altă dorință sau nevoie își poate găsi locul și poate fi ascultată.
Și astfel, paradoxal, „eu mă iubesc” se întoarce la sine. Este un cerc infinit, o rugăciune care începe și se termină în același loc, dar cu fiecare ciclu devine mai puternică, mai plină de sens și mai conectată cu adevărul interior.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu