Atunci când Ana a rostit cuvintele „eu te iubesc” în fața propriei reflexii, a simțit o conexiune profundă. Nu mai era doar un gest obișnuit, ci un moment de unire între iubire și recunoștință. Se simțea întreagă, în armonie cu sine însăși. Iubirea pentru ea însăși era, în același timp, un act de recunoștință pentru tot ce era. Cele două sentimente se împleteau, devenind una, oglindindu-se una în cealaltă. În acel moment de liniște, a înțeles că a iubi pe alții începe cu a te iubi pe tine însuți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu