Într-o dimineață plină de lumină blândă, Maria stătea la masa din bucătărie, cu o cană aburindă de ceai în fața ei, privindu-și mâinile. Degetele ei jucau nervos cu un stilou, iar în fața ei, o foaie albă aștepta, goală. Din nou, aceeași foaie care o privise sfidător în ultimele zile. Nu era prima dată când se trezea în fața unei astfel de situații: dorința arzătoare de a începe un nou proiect, o idee strălucitoare care o invadase brusc, dar care se estompa încet sub greutatea îndoielii.
„De ce să încep acest proiect?” se întreba ea. „Care este motivul real pentru care vreau să fac asta?”
Fiecare întrebare părea să deschidă alte zeci de uși. Maria nu știa de unde să înceapă. Era un labirint al gândurilor, iar fiecare drum o ducea înapoi la teama de a greși, de a nu fi suficient de bună, de a nu avea o justificare „solidă” pentru a-și urma impulsurile. De parcă un simplu „vreau” nu era niciodată suficient.
Încă de mică, fusese învățată că fiecare acțiune trebuia să aibă un scop clar, o motivație puternică. „Nu poți face un lucru doar pentru că vrei”, îi spunea adesea mama ei. „Trebuie să ai un motiv întemeiat, altfel riști să pierzi timpul degeaba.” Această frază i se întipărise în minte și o urmărea constant. Maria simțea acum că întreaga ei viață devenise o căutare febrilă după justificări, un lanț nesfârșit de întrebări la care încerca să răspundă pentru a evita eșecul.
Dar, într-o zi, pe când stătea în parc, urmărind frunzele care dansau în vânt, ceva s-a schimbat. A văzut un copil care alerga fără direcție precisă, râzând din toată inima, fără să-i pese că ar putea să cadă. Nu căuta un motiv pentru a alerga, nu avea nevoie de un scop, doar se bucura de mișcare, de moment. Acea imagine i-a rămas imprimată în minte și a declanșat o revelație.
Maria a realizat atunci că teama de a greși îi dictase viața. Fiecare decizie pe care o lua era o încercare de a justifica orice pas, de a se proteja de un potențial eșec. Dar copilul acela, care alerga liber, i-a arătat că există o altă cale – aceea de a acționa pur și simplu din plăcere, din dorința de a trăi și experimenta. Nu totul trebuie să fie definit prin rațiune sau justificare. Uneori, cea mai bună motivație este însăși curiozitatea, acea chemare interioară care te împinge înainte fără a cere permisiunea fricii.
Cu gândurile acestea în minte, Maria s-a întors acasă și, pentru prima dată după multe zile, a început să scrie. Nu mai căuta motive, nu mai aștepta justificări. Pur și simplu a lăsat cuvintele să curgă, fără să-i pese dacă sunt perfecte sau nu. Și, pentru prima dată, nu se mai temea să greșească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu