Începutul iubirii de sine este ca o sămânță mică plantată adânc în inimă. „Eu mă iubesc” este prima floare ce înflorește din această sămânță, un semn că am început să ne cunoaștem și să ne acceptăm. Pe măsură ce această floare crește, își răspândește parfumul nu doar în interior, ci și în afară.
Când iubirea de sine ajunge la maturitate, ea nu mai rămâne doar pentru noi. În acel moment magic, învățăm să vedem în ceilalți o oglindă a propriei noastre ființe. Începem să înțelegem că ceea ce simțim pentru noi înșine poate fi extins către alții, că același respect, aceeași grijă și compasiune pe care ni le-am oferit nouă le putem dărui celor din jur.
Atunci, iubirea de sine se transformă în iubire pentru celălalt. „Eu mă iubesc” devine „Eu te iubesc” pentru că iubirea adevărată nu are limite. Este o energie care curge liberă, fără a se opri în ego, ci continuând să crească și să se reflecte în cei pe care îi întâlnim.
Imaginează-ți iubirea ca pe un râu – la început, apa curge timid doar pentru tine, dar pe măsură ce se adună, râul devine mai mare, putând hrăni tot ce atinge. La fel, iubirea de sine este sursa din care izvorăște iubirea pentru ceilalți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu