Într-un sat îndepărtat trăia un bătrân înțelept, numit Aram, cunoscut pentru claritatea și simplitatea sa în cuvinte. Oamenii veneau de departe pentru a-l întreba despre rostul vieții, căci el părea să înțeleagă esența tuturor lucrurilor. Un tânăr pe nume Elias, care căuta de mult adevărul despre cine este, a decis să îl viziteze pe Aram, hotărât să afle răspunsuri.
După multe discuții, Elias a întrebat: „Maestre, cine sunt eu, cu adevărat?”
Aram l-a privit calm și i-a răspuns: „Cine ești tu, Elias, este o întrebare ce pare simplă, dar răspunsul cere o atenție absolută, un focus profund. Când îți spui 'eu sunt', acolo începe căutarea. Dar întreabă-te: ce este acest 'eu' care vrea să știe?”
Curios, Elias a reflectat asupra întrebării. În fiecare răspuns găsea o nouă întrebare. Cu fiecare „de ce” se apropia mai mult de un adevăr subtil, și totuși, ceva îi scăpa. După o pauză, Aram a continuat: „Întrebarea 'de ce?' este instrumentul ce îți lărgește orizontul și îți adâncește focusul, dar doar când încetezi să mai întrebi ajungi la ceea ce pur și simplu este. Adevărul despre 'eu sunt' nu este o destinație; este prezența ta conștientă și deplină.”
Elias a realizat că „eu sunt” nu necesita o completare sau o etichetă. Tot ce trebuia era să fie prezent, să se conecteze cu acea parte din el care pur și simplu există, fără rațiuni și explicații. De-atunci, a încetat să mai întrebe „de ce” despre cine este și s-a concentrat pe „a fi”. A găsit liniștea în acceptarea că, uneori, întrebările și răspunsurile nu sunt decât umbre ale unui adevăr simplu: „Eu sunt.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu