Maria obișnuia să-și critice fiecare pas. Chiar și când realiza ceva important, găsea mereu motive să-și minimizeze reușita: „Puteam mai bine,” sau „Oricine ar fi reușit asta.” Cu timpul, acest dialog interior negativ a devenit o obișnuință, iar respectul de sine părea o țintă imposibilă.
Într-o zi, după o lungă zi de muncă, Maria și-a privit reflecția într-o fereastră. Părea obosită, dar în ochii ei licărea o întrebare: „Când a fost ultima dată când mi-am spus bravo?”
A fost un moment de cotitură. Maria a decis să înceapă un experiment: să-și spună „bravo mie” pentru orice mică reușită, indiferent cât de nesemnificativă părea. A început simplu, cu lucruri precum: „Bravo mie că am avut răbdare azi” sau „Bravo mie că am ieșit la o plimbare.”
Pe măsură ce zilele treceau, și-a dat seama că aceste cuvinte nu erau doar un compliment. Erau o declarație de respect față de sine. Era modul prin care își recunoștea valoarea, dincolo de așteptările altora sau de perfecțiunea pe care încerca să o atingă.
Treptat, vocea critică din mintea ei a devenit mai blândă, iar Maria a început să vadă lucrurile diferit. Fiecare „bravo mie” era o cărămidă în construirea unei relații mai sănătoase cu ea însăși. Nu mai era vorba doar despre rezultate, ci despre efort, curaj și progres.
Într-o seară, pe când savura o ceașcă de ceai, a realizat că respectul față de sine nu înseamnă să fii perfect, ci să-ți recunoști valoarea chiar și în imperfecțiune. A înțeles că „bravo mie” nu era doar o expresie; era o celebrare a autenticității și a puterii personale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu