Lavinia era perfecționistă. Greșelile o urmăreau ca umbre, iar în fiecare noapte se simțea copleșită de gândurile despre ceea ce ar fi putut face mai bine. Îi era greu să accepte eșecurile, să le privească altfel decât ca pe niște semne de slăbiciune.
Într-o zi, la muncă, a făcut o greșeală care i s-a părut de neiertat. O cifră incorectă într-un raport important a dus la un lanț de probleme pentru echipa ei. Lavinia s-a învinuit fără milă. „Cum am putut să greșesc așa? Ce o să creadă ceilalți despre mine?”
Spre surprinderea ei, șefa ei a abordat problema diferit. „Știi ce admir la tine, Lavinia?” a spus aceasta. „Că îți pasă suficient de mult încât să-ți asumi greșelile. Bravo ție pentru asta. Oricine poate greși, dar nu oricine are curajul să învețe din greșeli.”
Cuvintele acelea au avut un efect neașteptat. Lavinia nu mai privise niciodată greșelile ca pe o oportunitate de a spune „Bravo mie.” Dar ce-ar fi dacă ar încerca?
Seara, acasă, și-a dat timp să reflecteze. În loc să se critice, a scris pe o foaie:
- „Bravo mie că mi-am recunoscut greșeala.”
- „Bravo mie că am găsit curajul să cer ajutor pentru a o repara.”
- „Bravo mie că am învățat ceva nou din asta.”
Pentru prima dată, Lavinia s-a simțit eliberată de povara perfecționismului. Greșelile nu mai erau capătul drumului, ci doar obstacole care o ajutau să crească. Fiecare „Bravo mie” era un pas spre iertare de sine și spre încredere în propriile abilități.
Pe măsură ce timpul trecea, Lavinia a învățat să vadă greșelile ca pe un profesor, nu ca pe un dușman. Astăzi, în fața fiecărei provocări, își amintește să spună: „Bravo mie că am încercat. Bravo mie că nu am renunțat. Bravo mie că învăț.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu