Bucuria drumului, nu doar a destinației

 Era o dimineață însorită de primăvară, iar un grup de tineri alergători se adunaseră pe stadion pentru a participa la o competiție locală. Printre ei, Andrei, un băiat cu inima plină de emoție și gânduri contradictorii, își aranja șireturile pantofilor de alergare.

„Dacă voi câștiga, o să fie o zi memorabilă. Dar dacă pierd… oare de ce am venit?” se întreba Andrei, privindu-i pe ceilalți concurenți, unii mai rapizi, alții mai încrezători.

În timp ce își făcea încălzirea, a fost abordat de antrenorul său, un fost campion care mereu reușea să transforme orice îndoială într-o lecție de viață.
– Te văd gânditor, Andrei. Ce e în mintea ta?
– Mă întreb de ce ne dorim să concurăm, știind că există riscul de a pierde. Bucuria vine doar dacă învingi, nu-i așa?

Antrenorul a zâmbit și l-a bătut prietenește pe umăr.
– Lasă-mă să-ți spun o poveste, Andrei. Când eram de vârsta ta, am participat la primul meu maraton. Eram sigur că voi câștiga. Dar, pe ultima sută de metri, un alergător mai rapid m-a depășit. Am fost devastat. Credeam că am pierdut totul. Dar, la câteva zile după competiție, m-am gândit la antrenamentele, la momentele când m-am depășit pe mine însumi, la aplauzele oamenilor de pe margine. Și atunci am înțeles că adevărata victorie nu era linia de sosire, ci bucuria de a fi acolo, de a încerca.

Andrei a rămas tăcut, lăsând povestea să prindă rădăcini în mintea lui. În acea zi, la start, a simțit ceva diferit. Da, își dorea să câștige, dar pentru prima dată, își dorea mai mult să simtă fiecare moment: pulsul inimii, adierea vântului, sunetul pașilor pe pistă.

Cursa a fost strânsă, iar Andrei nu a câștigat. Dar, spre surprinderea lui, nu simțea tristețe, ci un val neașteptat de recunoștință. Învățase ceva ce nu se putea măsura în medalii: bucuria de a fi parte din competiție, curajul de a încerca și frumusețea momentelor care îl apropiaseră de propriul potențial.

La final, când și-a ridicat privirea spre antrenor, acesta i-a spus:
– Ai câștigat, Andrei. Nu cursa, ci ceea ce contează cel mai mult: încrederea că drumul e la fel de important ca destinația.