Ceasul care nu arată timpul

 Într-un colț retras al orașului, într-un magazin obscur de lucruri bizare, se afla un ceas misterios. Nu avea cifre și nici limbi; doar un cadran negru, cu un mic punct de lumină albastră ce se deplasa haotic. Clienții curioși întrebau despre el, dar proprietarul, un om tăcut cu o privire enigmatică, oferea același răspuns:

— Acest ceas nu măsoară timpul. El îți arată momentele care contează.

Într-o zi, o tânără pe nume Clara a intrat în magazin. Avea o agendă mereu plină și simțea că timpul îi scapă printre degete. Ceasul ciudat i-a atras atenția. În glumă, l-a întrebat:

— Și ce momente mi-ar arăta mie?

Bătrânul i-a răspuns simplu:

— Doar cele pe care ai uitat să le trăiești.

Intrigată, Clara a cumpărat ceasul. L-a așezat pe noptieră și, în acea noapte, a fost trezită de un licăr albastru. Punctul de lumină se mișca frenetic pe cadran, formând imagini fugitive. Prima a fost o amintire din copilărie: Clara, râzând în hohote în timp ce construia un castel de nisip cu fratele ei. A doua imagine era mai recentă: o întâlnire cu o prietenă pe care o ignorase din cauza muncii.

Privind imaginile, Clara a simțit un nod în gât. Ceasul îi arăta fragmente din viața ei pe care le uitase sau le minimalizase. Dimineața, și-a făcut curaj să o sune pe prietena din imagine, cerându-și scuze pentru indiferență. Apoi, a plănuit o vizită la părinți, hotărâtă să-și regăsească rădăcinile.

În nopțile următoare, ceasul continua să-i arate momente uitate, dar și imagini care păreau să vină din viitor: un apus văzut dintr-un loc necunoscut, o mână străină ținută cu afecțiune, o cameră plină de râsete și bucurie. Clara a înțeles că aceste momente depindeau de alegerile ei din prezent.

De-a lungul lunilor, viața ei s-a transformat. Clara a învățat să prioritizeze ceea ce conta cu adevărat: oamenii pe care îi iubea, pasiunile pe care le neglijase și momentele de liniște pe care le pierduse în goana zilnică. Ceasul nu i-a mai arătat imagini; lumina albastră rămânea constantă, ca o bătaie de inimă liniștită.

Într-o zi, când Clara s-a întors în magazin să-i mulțumească bătrânului, locul era gol. Ceasurile dispăruseră, iar prăvălia părea că nu mai fusese deschisă de ani buni. Înțelegând că întâlnirea ei cu acel ceas fusese mai mult decât întâmplătoare, Clara a zâmbit. Știa acum că timpul nu e măsurat în ore, ci în clipe care îți ating sufletul.