Într-un oraș de la marginea unei păduri întunecate, trăia Aileen, o tânără care, de când se știa, simțea o atracție inexplicabilă spre necunoscutul pădurii. Încă de mică, obișnuia să iasă pe furiș și să privească liniștea întunecată a copacilor de la marginea orașului, iar noaptea, adormea cu gândul la ce se află dincolo. „Do you want to know?” părea să-i șoptească vântul, și de fiecare dată când se uita spre pădure, simțea acea întrebare adânc în sufletul ei.
Într-o noapte fără lună, Aileen a decis să răspundă chemării. Își puse o mantie și plecă de acasă, urmând cărarea îngustă ce ducea în inima pădurii. Pe măsură ce mergea mai departe, lumina orașului dispărea, iar sunetele pădurii deveneau mai clare, mai puternice. Fiecare pas o apropia de ceva necunoscut, dar atrăgător, iar întrebarea „Ce vrei cu adevărat să găsești?” apărea iar și iar în mintea ei, însoțită de o emoție profundă, dar și de o frică nelămurită.
După ore de mers, Aileen ajunse la o poiană luminată de o lumină stranie, de parcă cerul și-ar fi deschis o fereastră doar pentru ea. În mijlocul poienii era o oglindă uriașă, înconjurată de flori strălucitoare. Privind în oglindă, nu își vedea reflexia, ci scene dintr-o viață pe care n-o trăise, dar pe care, într-un fel ciudat, o cunoștea. Imagini cu ea însăși într-o lume diferită, într-un oraș necunoscut, având o altă viață, dar emanând o lumină interioară care părea să îi răspundă la toate dorințele.
Aileen a înțeles atunci că dorințele noastre nu sunt doar simple visuri, ci ecouri ale unor căi pe care am putea să le urmăm, lumi care așteaptă să fie descoperite. Și-a dat seama că întrebarea „Vrei?” nu era despre un scop, ci despre curajul de a căuta și de a descoperi. Privind din nou în oglindă, ea și-a găsit curajul de a îmbrățișa necunoscutul și a pornit spre aventură, lăsând în urmă ceea ce credea că știe, în schimbul a tot ceea ce putea fi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu