Într-un mic sat pescăresc, la marginea unei plaje pustii, se afla o colibă abandonată, bătută de vânt și valuri. Localnicii povesteau despre un cufăr misterios ascuns în colibă, despre care se spunea că îndeplinește dorințe – dar numai pe cele pe care le-ai uitat.
Într-o după-amiază ploioasă, un tânăr pe nume Alex, căutând adăpost, a dat peste colibă. Curiozitatea l-a împins să intre, iar acolo, printre resturi de frânghii și plase vechi, a găsit cufărul. Era mic, din lemn întunecat, decorat cu gravuri complicate. Lângă el, o inscripție spunea: „Deschide numai dacă ai curajul să-ți amintești.”
Alex a zâmbit. „Ce poate fi atât de înfricoșător?”, și-a spus, și a ridicat capacul. Spre surprinderea lui, cufărul era gol. Dar în momentul în care l-a deschis, a simțit un vânt cald care părea să-i șoptească la ureche. Într-o clipă, o imagine i-a apărut în minte: copil fiind, desenând pe nisip o corabie mare și promițând că, într-o zi, va călători pe mări necunoscute.
Alex a râs amar. Dorința aceea fusese uitată cu mult timp în urmă, înlocuită de grijile vieții de zi cu zi. Totuși, cufărul nu s-a oprit. Alte amintiri au început să curgă: o melodie pe care visa să o compună, o carte pe care își dorea să o scrie, o iubire pe care nu avusese curajul să o mărturisească.
Fiecare dorință uitată îi apărea acum clar, ca o șoaptă din adâncul sufletului său. Și, pe măsură ce aceste dorințe reveneau la suprafață, Alex simțea o ușurare, dar și o chemare. Cufărul părea să-i spună că dorințele nu dispar niciodată, ci așteaptă răbdătoare să fie revendicate.
Când a părăsit coliba, ploaia se oprise, iar cerul era brăzdat de culorile unui curcubeu. Alex știa ce avea de făcut. În săptămânile ce au urmat, a început să își urmeze dorințele, una câte una. Și, pentru prima dată în viață, simțea că trăiește cu adevărat.
Se spune că, de atunci, coliba și cufărul dispar pentru o vreme, doar ca să apară din nou, în alt loc, așteptând următorul suflet pregătit să-și regăsească dorințele uitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu