Mara își petrecuse toată viața fugind de frică. De fiecare dată când apărea acel nod în stomac, se retrăgea, evitând orice provocare care ar fi putut să o scoată din zona de confort. „Mai bine în siguranță decât în regret,” obișnuia să spună.
Într-o seară, în timp ce se plimba pe străzile pustii ale orașului, Mara a observat un afisaj ciudat într-o vitrină. Era o frază scrisă cu litere mari, aurii: „Frica nu este inamicul tău; este o busolă.”
Curioasă, a intrat în magazin. Înăuntru, un bărbat misterios aranja cărți vechi pe rafturi. „Te întrebi ce înseamnă, nu-i așa?” a spus el fără să o privească.
Mara a dat din cap, fără să scoată un cuvânt.
„Frica nu te oprește, decât dacă îi dai puterea asta. Este acolo să-ți arate unde ai de lucru, ce îți dorești cu adevărat, dar nu îndrăznești să ceri. Dacă o asculți, nu ca pe un avertisment, ci ca pe o chemare, vei descoperi curajul ascuns în tine.”
Mara nu a dormit în acea noapte. Gândurile îi zburau în toate direcțiile. Și-a amintit fiecare moment în care frica o paralizase: refuzul unei oportunități, ezitarea de a-și exprima sentimentele, renunțarea înainte să înceapă. Ce ar fi fost dacă ar fi privit frica altfel, nu ca pe o piedică, ci ca pe un ghid?
A doua zi, a făcut primul pas spre schimbare. Nu era mare lucru — a spus „da” unei invitații pe care ar fi refuzat-o în mod normal. Apoi, a spus „nu” unui compromis care o făcea nefericită. Fiecare alegere era însoțită de frică, dar și de o senzație neașteptată de libertate.
În săptămânile și lunile care au urmat, Mara a descoperit că frica nu era altceva decât o lumină călăuzitoare, un semn că acolo, dincolo de neliniște, era ceva ce merita trăit. Și astfel, frica, din dușmanul ei cel mai mare, a devenit cel mai sincer prieten.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu