De ce? Pentru că pot!

 Într-un sat mic din vârful unui munte, trăia un copil pe nume Ilie, cunoscut pentru curiozitatea sa fără margini. Ori de câte ori cineva îi spunea ceva, el întreba: „De ce?”. Această întrebare părea să fie firul său călăuzitor în viață, dar îi deranja pe mulți. „De ce plouă?”, „De ce este cerul albastru?”, „De ce trebuie să ascult de tine?” — întrebările lui erau nesfârșite.

Într-o zi, Ilie s-a aventurat pe o potecă necunoscută, hotărât să descopere răspunsurile singur. Pe drum, a întâlnit o femeie bătrână, cu ochi pătrunzători și o mantie cusută cu stele. Ea zâmbea de parcă îi cunoștea toate gândurile.

— Ești cel care întreabă mereu „de ce”, nu-i așa? l-a întrebat ea, blând.

Ilie a încuviințat, curios.

— Da, dar nimeni nu-mi răspunde cum trebuie. Vreau să înțeleg de ce facem ceea ce facem, de ce trăim, de ce visăm.

Femeia a râs încetișor, iar râsul ei părea să răsune din adâncurile muntelui.

— Atunci vino cu mine. Îți voi arăta răspunsul.

Ea l-a condus la o peșteră ascunsă, luminată de o lumină misterioasă. Pe pereți, simboluri străvechi dansau, iar în centrul peșterii era o oglindă rotundă, ca un lac nemișcat. Femeia i-a spus:

— Aceasta este Oglinda „De ce”. Ea îți arată răspunsul adevărat la orice întrebare pe care o pui.

Cu inima bătând de emoție, Ilie s-a apropiat și a întrebat tare:

— De ce exist?

În oglindă, cuvintele au apărut încet, strălucind ca o flacără vie: „Pentru că poți.”

Uimit, Ilie a privit femeia.

— Ce înseamnă asta?

Femeia i-a zâmbit.

— Fiecare „de ce” pe care îl pui te conduce înapoi la tine. Când întrebi „de ce?”, răspunsul este întotdeauna „pentru că pot”. Iar „pot” este chemarea instinctivă a vieții. În tot ce faci, în tot ce visezi, stă această convingere profundă: „eu pot.”

Ilie a încercat să înțeleagă.

— Deci răspunsul meu e în mine?

— Exact, a spus femeia. „Eu pot” este „de ce-ul” fundamental. Este rădăcina întrebărilor tale. Când spui „eu pot”, recunoști că ai deja puterea de a transforma, de a crea, de a înțelege.

Ilie a privit din nou oglinda și a întrebat:

— De ce pot?

Oglinda i-a răspuns: „Pentru că ești.”

Atunci, Ilie a înțeles. Întrebarea „de ce” nu era despre lume, ci despre el însuși. Răspunsurile nu veneau din afară, ci din puterea de a-și afirma existența, de a-și cunoaște propria capacitate.

Din acea zi, Ilie nu a mai întrebat lumea „de ce”, ci și-a spus sieși: „Pentru că pot.” Și cu fiecare „pot” rostit, a transformat întrebările în acțiuni și visele în realitate.