Dorinta ascunsa in vorbele „Eu trebuie”

 Într-un mic orășel înconjurat de dealuri și câmpuri de flori sălbatice, trăia un băiat pe nume Alex. De mic, Alex simțea o chemare adâncă în inima sa, dar nu știa exact unde să o caute sau cum să o numească. Zilnic, în drumul său către școală sau când ajuta în gospodăria familiei, îl auzea pe tatăl său spunând: „Trebuie să fac asta”, „Trebuie să muncesc”. În jurul său, fiecare adult părea purtat de o forță invizibilă, de acel „trebuie” care îi împingea să se miște, să acționeze, să se grăbească. Cu timpul, Alex a început să creadă că „Eu trebuie” era un fel de cuvânt magic, unul pe care adulții îl foloseau pentru a împlini dorințe secrete, deși spuse sub formă de obligații.

Odată ajuns adolescent, Alex a început să-și dorească mai multe lucruri: să descopere lumea, să cânte la chitară, să învețe să construiască. Însă, de fiecare dată când își exprima dorințele, simțea un nod în gât. „Nu am timp pentru dorințe acum”, își spunea. Și totuși, în fiecare „Eu trebuie” pe care îl rostea simțea o ușoară sclipire, o bucurie ascunsă, ca un parfum subtil într-o încăpere necunoscută.

Într-o zi, a întâlnit o bătrână misterioasă pe o bancă din parc. Avea o privire jucăușă și un aer înțelept. Fără a-i spune nimic, bătrâna l-a privit lung și i-a spus: „Când spui 'Eu trebuie', ai observat că de fapt vorbești despre ce îți dorești acum?”. Alex a rămas uimit, neînțelegând pe moment. Bătrâna a zâmbit și a continuat: „Fiecare 'trebuie' poartă dorința ta din acea clipă. Nu spunem că trebuie să facem lucruri care nu contează pentru noi, ci doar acelea care sunt importante în acel moment”.

În zilele care au urmat, Alex a început să privească altfel fiecare „Eu trebuie”. A început să simtă că dorințele lui erau, de fapt, chiar acolo, ascunse în micile sarcini și îndatoriri zilnice. Când spunea „Eu trebuie să termin acest proiect” sau „Eu trebuie să învăț pentru acest examen”, și-a dat seama că, de fapt, își dorea să își construiască un viitor mai bun.

Povestea lui Alex ne amintește că „Eu trebuie” nu este o simplă obligație, ci un nume subtil dat dorințelor noastre imediate. Chiar și în cele mai mici gesturi, în fiecare acțiune aparent banală, ne exprimăm dorințele pentru ceva mai mare, fie că o realizăm sau nu. Iar atunci când îmbrățișăm acest adevăr, fiecare „trebuie” devine o dorință care ne îndrumă pe calea noastră unică.