Într-o dimineață calmă de toamnă, Alex, un tânăr artist, stătea pe malul unui lac, cu schițele sale răspândite în jur. Avea vise mărețe, dar îndoiala îi ținea mâinile legate. Gândurile îi alergau în cercuri: „Pot să reușesc? Ce mă face diferit? De ce să încerc, dacă oricum există șansa să eșuez?”
Deodată, un bătrân cu o pălărie de paie și un zâmbet misterios s-a așezat lângă el. Nu s-au salutat imediat; bătrânul doar privea lacul, iar Alex și-a continuat desenul nehotărât. După un timp, bătrânul a rostit calm:
— Știi, activarea intenției nu începe cu „voi încerca”, ci cu „eu pot”.
Alex l-a privit confuz.
— Ce vrei să spui? Nu e același lucru?
Bătrânul a râs.
— Nicidecum. „Eu pot” este cheia care deschide ușa. Spune-mi, ce simți când spui „eu pot”?
Alex a ezitat. În mintea lui, părea un simplu joc de cuvinte. Totuși, s-a lăsat convins să încerce.
— Eu pot... să creez o lucrare extraordinară.
Cuvintele au ieșit cu greutate, dar, surprinzător, a simțit un mic val de încredere. Bătrânul a zâmbit și a continuat:
— Vezi, când spui „eu pot”, îți aduci întreaga atenție, sau focus, asupra intenției tale. Este ca și cum ai învârti o lupă în bătaia soarelui: lumina devine mai intensă, iar energia se concentrează într-un singur punct, arzând orice obstacol.
Alex a rămas tăcut, dar începea să înțeleagă. Bătrânul și-a continuat lecția:
— Dacă spui „eu vreau” sau „eu încerc”, este ca și cum ai împrăștia razele soarelui peste tot. Dar când spui „eu pot”, aduni tot ce ai — dorințe, resurse, energie — și le focalizezi. Și, când faci asta, intenția ta nu mai este doar o idee. Devine acțiune. Devine realitate.
Intrigat, Alex a întrebat:
— Dar dacă nu sunt sigur că pot?
Bătrânul a râs din nou, scoțând din buzunar o mică oglindă rotundă. I-a întins-o lui Alex.
— Priveste-te și spune „eu pot”, fără să te gândești prea mult. Doar spune.
Alex a luat oglinda, ezitând. S-a uitat în ochii săi și a spus, încet:
— Eu pot.
Apoi a repetat, mai tare:
— Eu pot!
În acea clipă, ceva s-a schimbat. A simțit o căldură interioară, o determinare pe care nu o mai cunoscuse. Nu mai era vorba despre ce vor crede ceilalți sau despre teama de eșec. Tot ce conta era intenția sa, iar intenția devenise vie.
Bătrânul a zâmbit satisfăcut.
— Ei bine, acum ai început. Nu uita, Alex: activarea intenției este un act de credință în tine însuți. Și acest act pornește cu un singur gând clar: „eu pot”. Când îți activezi intenția astfel, focusul devine firul care te ghidează spre reușită.
Alex a privit lacul. Acum, oglinda nu mai era necesară. Știa deja răspunsul. Începând de atunci, fiecare linie desenată, fiecare culoare aleasă purta amprenta unui artist care și-a spus, cu toată ființa: „Eu pot.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu