În inima unui oraș aglomerat, între clădiri înalte și zgomot constant, exista un parc ascuns, protejat de o poartă de fier forjat. Puțini știau de existența lui, dar cei care intrau descopereau o grădină de o frumusețe nepământeană, cu flori ce păreau să strălucească sub orice lumină și o liniște care părea să oprească timpul.
Într-o zi, Mira, o tânără copleșită de rutina zilnică, a descoperit grădina din întâmplare. Când a trecut de poartă, a simțit imediat că locul era diferit. Pe măsură ce se plimba, a observat ceva ciudat: printre copacii bătrâni și aleile pietruite, se aflau uși, dar nu erau atașate de niciun perete. Ușile erau din lemn, metal, unele colorate, altele sculptate cu modele complicate.
Curioasă, Mira a deschis prima ușă. Dincolo de ea, nu era altceva decât o lumină aurie orbitoare. Fără ezitare, a pășit prin ea și s-a trezit într-o amintire din copilărie: o zi petrecută cu bunicii ei în vacanță, pe malul unui lac. Simțea mirosul apei și căldura soarelui exact ca atunci.
Când s-a întors în grădină, Mira a deschis o altă ușă. De data aceasta, a pășit într-un vis: se afla într-un oraș necunoscut, dansând liber sub un cer plin de stele. Se simțea fericită, fără griji, ca și cum totul era posibil.
Pe măsură ce explora mai multe uși, a înțeles că fiecare reprezenta o parte din ea: trecutul, dorințele ascunse, temerile, dar și viitorul pe care îl putea construi. Unele uși erau mai greu de deschis, dar fiecare îi oferea o lecție.
La ultima ușă, Mira a găsit o oglindă. Reflexia ei era diferită: mai puternică, mai clară, mai sigură pe sine. A înțeles că grădina și ușile fuseseră un dar, o călătorie interioară care îi arătase cine era cu adevărat.
Când a ieșit din parc, orașul i s-a părut mai viu, iar grijile mai ușoare. Mira a înțeles că grădina nu era doar un loc fizic, ci o parte din sufletul ei, unde putea reveni oricând avea nevoie să se regăsească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu