Luca își privea grădina cu un sentiment de frustrare. Încercase tot ce știa pentru a o transforma într-un loc plin de viață, dar buruienile păreau mereu să preia controlul. Într-o dimineață, în timp ce plivea pământul uscat, un bătrân cu o pălărie de paie s-a apropiat de gard.
„Ai grijă de buruieni, dar ce faci pentru flori?” a întrebat el, zâmbind.
Luca s-a ridicat, șters de praf și a răspuns: „Le ud, dar nu e suficient. Pare că grădina mea preferă haosul.”
„Floarea care crește cel mai bine este cea care primește atenția ta,” a spus bătrânul. „Nu te mai concentra doar pe ceea ce nu vrei. Începe să hrănești ceea ce îți dorești să vezi crescând.”
Bătrânul i-a întins o sămânță mică, neobișnuit de strălucitoare. „Planteaz-o și oferă-i timp. Vei înțelege.”
Luca a sădit sămânța chiar în mijlocul grădinii și a decis să-i acorde atenție în fiecare zi. A săpat, a udat și a protejat pământul din jurul ei. Cu timpul, floarea a început să crească, mai frumoasă decât orice văzuse vreodată. Și, ca prin magie, pe măsură ce floarea înflorea, buruienile păreau să dispară.
A înțeles atunci lecția bătrânului: viața este o grădină. Dacă te concentrezi doar pe ceea ce nu vrei — grijile, temerile, eșecurile — vei alimenta exact lucrurile de care vrei să scapi. Dar dacă îți hrănești visurile și lucrurile care contează, acestea vor crește, transformându-ți lumea.
Astăzi, grădina lui Luca este o oază de culoare și armonie, o reflexie a gândurilor și eforturilor sale. Și floarea strălucitoare din mijloc? Încă îi amintește că ceea ce crești cu dragoste va înflori întotdeauna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu