Oglinda adevărată

 Într-un sat de munte, într-o casă veche plină de povești, se afla o oglindă diferită de toate celelalte. Nu reflecta chipurile exact așa cum erau, ci arăta ceea ce purtai în suflet. Oamenii care priveau în ea vedeau nu doar frumusețea sau imperfecțiunile fizice, ci și dorințele, fricile, iubirea și nesiguranțele care îi defineau.

Nina, o tânără care își pierduse încrederea în ea însăși, a auzit de oglindă într-o zi ploioasă, când își găsea refugiul în poveștile bunicii. Povestirea i-a stârnit curiozitatea, dar și teama. Cum să privești într-o oglindă care arată mai mult decât un simplu chip?

Într-o dimineață, Nina a decis să viziteze casa unde se afla oglinda. Când a ajuns, a fost întâmpinată de o bătrână care i-a spus cu blândețe:

— Oglinda nu judecă, copilă. Ea doar arată ceea ce trebuie să vezi.

Tremurând, Nina s-a apropiat și a privit. La început, a văzut doar reflexia obișnuită, dar apoi imaginea a început să se schimbe. Au apărut imagini din trecut: o copilă care râdea în timp ce desena, un adolescent care se ascundea de priviri critice, o tânără care privea cu dor spre visele pe care nu le credea posibile.

Apoi, oglinda i-a arătat umbrele nesiguranțelor ei: cuvintele dure pe care și le spusese singură, temerile care o ținuseră pe loc. Dar, pe măsură ce le privea, începuse să vadă și altceva – momentele în care fusese curajoasă, în care alesese iubirea în locul fricii, în care își urmase inima chiar și când era greu.

— Ce vezi? a întrebat bătrâna.

Nina a zâmbit printre lacrimi.

— Mă văd pe mine. Nu perfecțiunea, nu defectele... doar pe mine.

Bătrâna a aprobat.

— Aceasta este oglinda adevărată. Adevărul nu este despre a fi perfect, ci despre a te accepta așa cum ești.

Când Nina a plecat din casă, nu mai era aceeași. Învățase că adevărata frumusețe vine din acceptarea fiecărei părți a ființei sale – atât a luminii, cât și a umbrelor. De atunci, și-a trăit viața cu mai multă iubire pentru sine, inspirându-i și pe alții să privească în propriile lor „oglinzi”.