Piatra care ascultă

 La marginea unui sat uitat de timp, într-o poiană ascunsă de privirile curioșilor, se afla o piatră uriașă, netedă ca oglinda și de un albastru profund. Localnicii o numeau „Piatra care ascultă” și spuneau că, dacă îți așezai mâna pe ea și îi spuneai o dorință sau o problemă, piatra îți răspundea – nu prin cuvinte, ci prin imagini, sunete sau senzații.

Lia, o fată tânără și visătoare, care se simțea pierdută în încercarea de a-și găsi drumul în viață, a auzit povestea pietrei de la bunica ei. Într-o dimineață senină, a decis să meargă în poiană. Drumul era lung și ascuns, dar când a ajuns, piatra părea să strălucească sub razele soarelui, ca și cum o aștepta.

Cu inima bătându-i tare, Lia și-a pus palma pe suprafața rece și a șoptit:

— Piatra care ascultă, ce ar trebui să fac? Unde este locul meu?

La început, nu s-a întâmplat nimic. Dar apoi, a simțit o căldură blândă sub mână, iar în minte i-au apărut imagini: o grădină plină de flori, oameni râzând, un șevalet cu culori vibrante și mâinile ei creând ceva frumos.

Lia a înțeles că răspunsul era mai aproape decât crezuse. Îi plăcuse dintotdeauna să planteze flori și să picteze, dar abandonase aceste pasiuni considerându-le neimportante. Piatra îi arătase că acestea nu erau doar hobby-uri, ci parte din cine era ea cu adevărat.

În zilele ce au urmat, Lia a început să transforme curtea casei sale într-o grădină magică. A pictat flori și peisaje pe ziduri, atrăgând privirile sătenilor. Curând, oamenii au început să-i ceară ajutorul pentru a-și înfrumuseța propriile case, iar micul sătuc s-a transformat într-un loc vibrant și colorat.

Lia s-a întors la piatră după câteva luni, cu un sentiment de recunoștință. De data aceasta, nu avea întrebări, ci doar un mesaj:

— Mulțumesc că m-ai ajutat să mă regăsesc.

Piatra a rămas tăcută, dar Lia a simțit din nou acea căldură blândă. Plecând, a știut că piatra ascultă mereu, nu doar dorințe sau întrebări, ci și mulțumiri și momente de pace.

Legenda pietrei continuă să atragă oameni din toate colțurile lumii, fiecare plecând cu propriile răspunsuri – un memento că uneori, trebuie doar să fim dispuși să ne ascultăm pe noi înșine.