Există o poveste despre un tânăr pe nume Aidan, care de mic copil a avut o întrebare simplă: „De ce?”. Întreba despre lucruri obișnuite, cum ar fi de ce cerul este albastru sau de ce râul curge într-o direcție și nu în alta. Cu fiecare răspuns primit, curiozitatea sa devenea tot mai intensă, de parcă răspunsurile deschideau uși către alte întrebări, mai adânci și mai complicate.
Când a ajuns adult, Aidan și-a pus aceeași întrebare cu un scop mai mare. A început să caute răspunsuri despre viață, despre iubire, despre suferință și fericire. Mergea la înțelepți, citea în cărți vechi și, cu fiecare răspuns primit, găsea încă un „de ce” ascuns.
Într-o noapte, Aidan se afla pe vârful unui munte, contemplând stelele. A simțit că a ajuns aproape de sfârșitul căutării sale, căci fiecare întrebare dusese către aceeași dilemă profundă: „De ce există totul?” Aceasta era întrebarea finală, ultimul „de ce”. În acea clipă de liniște, a înțeles că întrebările sale nu aveau neapărat nevoie de un răspuns definit, ci de o acceptare a misterului. Ultimul „de ce” era simplu, dar eliberator: pentru că așa este.
Aidan s-a întors acasă cu un zâmbet calm, știind că ajunsese acolo unde căutarea sa trebuia să se oprească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu