Sofia mergea în fiecare zi pe aceeași alee a parcului. În mijlocul aleii, se afla un copac bătrân, cu crengi noduroase și frunze rare. Multă lume trecea pe lângă el fără să-l observe, dar Sofia se oprea mereu câteva clipe lângă el. Avea ceva aparte, o poveste nespusă pe care doar ea părea să o simtă.
Într-o zi, pe când stătea sub copac, un grădinar bătrân s-a apropiat. „Îți place bătrânul nostru prieten?” a întrebat el.
„E frumos în felul lui, dar nu înțeleg de ce pare atât de gol. Ceva lipsește,” a răspuns Sofia.
Bătrânul a zâmbit. „Este un copac de cireș japonez. Primăvara, va înflori într-un mod care îți va tăia respirația. Dar pentru asta, trebuie să aștepți. Răbdarea este cheia. Cei mai mulți oameni nu o au și trec pe lângă el fără să-i vadă adevărata frumusețe.”
În lunile care au urmat, Sofia s-a întors de fiecare dată sub copac. Chiar și în cele mai reci zile de iarnă, îl privea, imaginându-și cum va arăta plin de flori. A început să-și dea seama că acel copac era o metaforă pentru viață: frumusețea adevărată cere timp, iar răbdarea era cea mai prețioasă lecție.
Când primăvara a venit, copacul s-a transformat. Crengile lui noduroase au explodat în flori roz, delicate, atrăgând privirile tuturor. Oamenii care odinioară îl ignorau se opreau acum să-l admire. Dar pentru Sofia, frumusețea lui era mai mult decât un spectacol vizual. Era un simbol al puterii tăcute, al lucrurilor care merită să fie așteptate.
De atunci, Sofia a început să privească viața altfel. Știa că orice lucru cu adevărat valoros necesită răbdare, încredere și timpul necesar pentru a înflori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu