Într-un orășel liniștit, trăia o tânără pe nume Ana, cunoscută pentru curiozitatea ei neobosită. Într-o zi, explorând podul casei bunicilor, a descoperit o oglindă veche, acoperită de praf și uitată de timp. Atrasă de misterul ei, Ana a șters praful și s-a privit în oglindă.
Spre surprinderea ei, reflexia nu-i urma mișcările. În schimb, o privea cu ochi pătrunzători, ca și cum ar fi vrut să-i transmită ceva. Curioasă, Ana a întrebat:
— Cine ești tu?
Reflexia a zâmbit și a răspuns:
— Sunt umbra ta, partea din tine pe care o ascunzi de lume și, uneori, chiar de tine însăți.
Ana a simțit un fior pe șira spinării. Nu se așteptase la un astfel de răspuns. A continuat să întrebe:
— Ce vrei de la mine?
Umbra a oftat ușor și a spus:
— Să te ajut să te cunoști cu adevărat. Să-ți înfrunți temerile, nesiguranțele și dorințele ascunse. Numai așa vei putea trăi autentic și liberă.
În zilele ce au urmat, Ana a petrecut mult timp în fața oglinzii, discutând cu umbra sa. A descoperit aspecte ale personalității pe care le negase sau le ignorase. A învățat să-și accepte imperfecțiunile și să-și valorifice calitățile.
Cu fiecare conversație, Ana simțea cum devine mai puternică și mai încrezătoare. Oglinda nu mai era doar un obiect vechi din pod, ci un portal către sinele ei profund.
Într-o dimineață, privind din nou în oglindă, umbra i-a spus:
— Acum ești pregătită. Ai învățat să te accepți și să te iubești așa cum ești. E timpul să trăiești fără frică.
Ana a zâmbit și a mulțumit umbrei sale. A coborât din pod cu oglinda în brațe, hotărâtă să o păstreze ca pe un simbol al călătoriei sale interioare.
De atunci, ori de câte ori se simțea pierdută sau nesigură, privea în oglindă și își amintea de conversațiile cu umbra sa. Știa că adevărata putere vine din cunoașterea și acceptarea de sine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu