Într-un sat mic, ascuns între dealuri, exista un pod vechi, despre care se spunea că n-a mai fost trecut de nimeni de zeci de ani. Localnicii credeau că podul e fermecat și că de partea cealaltă nu se află altceva decât mister și necunoscut. Nimeni nu îndrăznea să-l traverseze, cu excepția unui copil pe nume Teo, care, într-o zi, a simțit că frica nu-l mai putea ține pe loc.
Înarmat doar cu curiozitatea sa, Teo a pășit pe pod. La fiecare pas, structura veche părea să scârțâie, ca un avertisment. Dar Teo nu s-a oprit. În loc să gândească la ce ar putea pierde, s-a întrebat ce ar putea găsi. Iar răspunsul era mai mult decât sperase: de partea cealaltă, o pajiște nesfârșită se întindea, plină de flori neobișnuite și culori pe care nu le mai văzuse niciodată.
Când s-a întors în sat să povestească, oamenii au fost sceptici. Însă curajul lui Teo a fost contagios. Rând pe rând, alți săteni au început să traverseze podul, descoperind nu doar frumusețea necunoscutului, ci și forța de a înfrunta frica. Podul, care fusese odată un simbol al incertitudinii, a devenit un drum către posibilități infinite.
Teo a învățat, iar prin el și ceilalți, că primul pas e cel mai greu, dar și cel mai valoros. Și uneori, de partea cealaltă a fricii, se află exact ceea ce ai căutat toată viața.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu